[Supereroii Beesers]: Ana Uzunov, Medic specialist Obstetrică-Ginecologie - "Când apare durerea, e deja prea târziu"

[Supereroii Beesers]: Ana Uzunov, Medic specialist Obstetrică-Ginecologie – „Când apare durerea, e deja prea târziu”

De la 8 ani ştia că vrea să facă medicina și a ales ginecologia pentru că e o specialitate vastă, unde poate fi de ajutor. Ana Veronica Uzunov, medic specialist în obstetrică-ginecologie, ne-a împărtăşit întrebările care preocupă cele mai multe paciente. Citeşte mai departe, poate şi întrebarea ta se află printre ele.

 

Să-mi fac vaccinul HPV?

Cancerul de col uterin rămâne o problemă des întâlnită, o urmare – consideră Ana Veronica Uzunov – a anilor în care s-a neglijat screeningul pe scară largă. Vaccinul HPV, care ne poate proteja împotriva principalelor tulpini, nu le e recomandat doar adolescentelor:

„La noi în ţară oricum rata vaccinării este destul de mică. În alte ţări, în care vaccinul HPV s-a făcut pe scară largă, a scăzut observabil numărul cazurilor de cancer de col. Iniţial, acesta era recomandat adolescentelor şi într-adevăr, cele mai bune rezultate le dă între 11-12 ani. Studiile îl recomandă însă şi la vârste mai înaintate sau mai mici, de la 9 la 40 de ani. Mai ales că protejează de tulpinile 16 şi 18, care provoacă cel mai frecvent cancerul de col, în peste 80% din cazuri”, spune Ana Veronica Uzunov.

 De ce întârzie menstruaţia?

Sarcina este probabil primul tău gând. Dacă însă e vorba de o întârziere de câteva zile, mai pot exista şi alte cauze:

„Amenoreea este în principiu un dezechilibru hormonal, dar ceea ce lumea trebuie să înţeleagă că întârzierea ciclului menstrual nu înseamnă neapărat o sarcină, pentru că data ciclului menstrual este o variabilă. Uneori întârzierea este cauzată de tumori. Alteori regimul alimentar, sportul excesiv sau stresul pot cauza variaţii în ciclul menstrual”, ne transmite Ana Veronica Uzunov.

 

Mă va primi medicul ginecolog dacă nu sunt însoţită de părinţi?

Peste vârsta de 16 ani, fetele se pot duce la ginecolog fără să fie însoţite de părinţi. Din păcate nu prea fac asta, spune medicul specialist.

„De multe ori, adolescentele de 17-18 ani ajung la medic doar dacă au rămas însărcinate. O mare problemă e folosirea prezervativului. Eu personal,le spun pacientelor, mai ales celor adolescente, că în afară de plăcerea lui şi a ei, mai e şi sănătatea, care cred că e mult mai importantă. Pentru o plăcere de 15-20 de minute rişti nişte probleme de sănătate pe termen lung, cum ar fi herpesul genital; sau chlamydia, care poate da infertilitate şi care nu se testează la un control de rutină”, avertizează Ana Veronica Uzunov.

Se poate întâmpla să fiu însărcinată fără să-mi dau seama?

Din când în când circulă astfel de cazuri pe internet. Totuşi având în vedere prin câte feluri îşi face simţită prezenţa o sarcină, e un pic mai greu de crezut:

„Am avut un caz cu o fată de 16 ani, care până în luna a noua nu a ştiut că este însărcinată. Nimeni din familie nu a observat nimic: nici sora, nici iubitul. Într-adevăr era mai masivă, se îmbrăca cu haine largi oricum. Poate că la vârsta aceea ţii mai puţin cont de menstruaţie, iar dacă nu vine, chiar te bucuri, nu te gândeşti la sarcină. Când eram rezidentă, a venit însă o pacientă care era deja la al 6-lea copil şi spunea că nu ştie că e însărcinată… Mi-e foarte greu să cred. În primul trimestru de sarcină sânii se întăresc, apar greţuri, vărsături şi somnolenţă, mirosul e mai accentuat; apoi în luna a 6-a sau a 7-a, burta nu mai e aşa moale; întâi de toate este însă lipsa ciclului menstrual. La o femeie de peste 20 de ani, cred cu tărie că e un semnal de alarmă dacă nu vine menstruaţia 2, 3, 4 luni”, spune Ana Veronica Uzunov.

 

Ce controale de rutină ar trebui să fac?

Statisticile arată că a crescut numărul pacientelor care merg la ginecolog pentru un control de rutină; totuşi, încă este foarte mare numărul femeilor care între două naşteri nu fac niciun control ginecologic.

„Ideal ar fi screeningul anual Babeş-Papanicolau, mai ales peste 30 de ani. În rest, culturi şi teste clasice de secreţii, pentru că până şi o candidoză poate să evolueze neplăcut. Analizele speciale, precum chlamydia, micoplasma şi ureaplasma, în cazul pacientelor care-şi doresc o sarcină, trebuie să fie făcute preconcepţional, pentru a vedea care sunt următorii paşi”, ne sfătuiește Ana Veronica Uzunov.

Când trebuie să-mi fac griji?

Tocmai acesta este rolul controalelor de rutină: să ţină grijile la distanţă. Afecţiunile ginecologice grave au puţine simptome, iar starea de bine nu e o garanţie pentru nimic:

„Ideea e că atunci când doare poate fi deja grav, pentru că pe partea ginecologică vorbim de mult mai multe tipuri de cancer. La un cancer de col de exemplu, dacă nu se efectuează examenul de rutină, simptomatologia e de multe ori neobservată. Când apare, cu sângerări între menstre sau la contactul sexual, poate fi deja prea târziu”, avertizează Ana Veronica Uzunov.

 

 

Articol scris de Iulia Pop
Descarcă aplicația Beesers de pe Google Play sau App Store
Google Play Store button Apple App Store button

Îți recomandăm și:

[Supereroii Beesers]: Geanina Popa, Asistent medical principal – „Escarele nu trebuie să fie îngrijite după ureche”
[Supereroii Beesers]: Geanina Popa, Asistent medical principal – „Escarele nu trebuie să fie îngrijite după ureche”
Are peste 11 ani de experienţă în domeniul medical, de la îngrijirea plăgilor şi până la pediatrie. Cel mai mult i-a plăcut chirurgia şi nu se teme de tratamentul rănilor serioase. Despre prevenirea ş...

[Supereroii Beesers]: Vadim Bîrca, Medic specialist Ortopedie și traumatologie – „Neglijarea problemelor cronice este o problemă majoră a românilor”
[Supereroii Beesers]: Vadim Bîrca, Medic specialist Ortopedie și traumatologie – „Neglijarea problemelor cronice este o problemă majoră a românilor”
A fost rezident în Franţa, unde a adunat o vastă experienţă în traumatologie. S-a întors în ţară pentru că şi-a dorit să profeseze într-un loc care e mai aproape de sufletul lui. Cu Vadim Bîrca, medic...