[Supereroii Beesers]: Vadim Bîrca, Medic specialist Ortopedie și traumatologie – „Neglijarea problemelor cronice este o problemă majoră a românilor”

A fost rezident în Franţa, unde a adunat o vastă experienţă în traumatologie. S-a întors în ţară pentru că şi-a dorit să profeseze într-un loc care e mai aproape de sufletul lui. Cu Vadim Bîrca, medic specialist în ortopedie şi traumatologie, am vorbit despre metodele moderne de tratare a problemelor articulare, dar şi despre reticenţa profundă a românilor chiar şi faţă de intervenţiile cele mai uşoare.

 

Pacienţii îl contactează cel mai adesea pentru dureri lombare şi de umăr (deşi, la cât scriem cu toţii la calculator, încet-încet problemele tunelului carpian vor intra în top 3):

Sedentarismul e o problemă a societăţii de azi. Oamenii nu mai fac sport, dar au joburi de birou. Este nevoie să facem minim 30 de minute de mişcare pe zi, în aşa fel încât inima să aibă peste 100 de bătăi pe minut”, recomandă Vadim Bîrca.

 

Dacă tot a pomenit de bătăi de inimă, ne-am fi aşteptat ca alegerea lui să fie o activitate pe care o gândim în mod tradiţional ca fiind cardio, cum ar fi alergarea sau bicicleta. Dar aici am avut parte de o surpriză:

„Fac box de vreo 2 ani. Practicat în condiţii de sală, e în regulă”, ne asigură.

 

Kinetoterapia e pe viaţă

90% dintre problemele pe care le întâlneşte se tratează prin kinetoterapie. Totuşi, e greşit să credem că ne putem lăsa pe tânjeală imediat ce ne simţim mai bine:

 

Kinetoterapia se face în câteva şedinţe pentru a scăpa de durere, după care toată viaţa pentru a preveni reapariţia ei”, avertizează Vadim Bîrca.

 

Oamenii care ajung la medicul ortoped sunt în general deja informaţi în ce privește patologia lor, spune Vadim Bîrca. Totuşi nu trebuie să luăm toate ad litteram, pentru că informaţiile pe care le găsim sunt generale:

„Multe informaţii pe care le găsiţi pe internet sunt bune, doar că nu sunt individualizate. Chiar dacă sunt 10 pacienţi cu coxartroză, tratamentul nu va fi la fel la toţi 10. El variază în funcţie de vârstă, de stadiul bolii şi de alţi parametri, aşadar numai medicul ortoped poate să decidă care e tratamentul optim pentru un pacient.”, spune Vadim Bîrca.

 

Pentru articulaţii, remediile populare sunt fanteziste

Forumurile online sunt pline de remedii tradiţionale, naturiste, fanteziste. Şi uite aşa se trezeşte medicul ortoped în situaţia de a combate frecvent unul dintre ele: faptul că durerile de genunchi se tratează cu foi de varză.

„Am încercat să caut substratul mitului acestuia: se spune că varza ar avea un efect antiinflamator, dar e numai placebo. Dacă ar fi adevărat, medicul ortoped nu și-ar mai avea sensul! Suplimentele naturiste care promit că regenerează cartilajul conţin, într-adevăr, substanţa de care are acesta nevoie; dar prin administrare orală, ele îşi pierd atât de mult efectul încât nimic nu mai ajunge la organul afectat”, avertizează Vadim Bîrca.

 

De ce ne temem de intervenţii

În 5% din cazuri e nevoie de intervenţie chirurgicală. Asta, dacă nu le-am amâna până în ultimul moment, chiar dacă durerile ne afectează activitatea:

„O problemă majoră a societăţii româneşti este frica de intervenţii chirurgicale. Nu-mi pot da seama de ce se întâmplă lucrul acesta: mă gândesc că pe timpul comunismului multe operaţii se soldau cu complicații, poate de aici provine teama. Oamenii se operează numai dacă nu au încotro, iar problemele cronice rămân neglijate până când se agravează. În comparaţie cu francezii, care se operează în stadii incipiente, ceea ce înseamnă că pot păstra în continuare un mod activ de viaţă”, Vadim Bîrca.

 

Calitatea actului medical a evoluat într-adevăr mult în ultimii ani, iar tehnicile moderne, care promit o rată rapidă de recuperare, ar trebui să ne mai scadă din teama de intervenţii:

„Mă pregătesc intens în tot ce înseamnă chirurgie minim invazivă; cum ar fi artroscopia, care este o metodă de a face intervenţii chirurgicale cu ajutorul unei camere foarte mici, introdusă în articulaţie printr-o incizie de 5 mm. Este o tehnică răspândită deja şi în România, se practică chiar şi la clinicile din oraşele mici în maximă siguranţă. În felul acesta perioada de recuperare este foarte mică, iar pacientul poate să intre rapid în stadiul de recuperare activă”, spune Vadim Bîrca.

 

 

Articol scris de Iulia Pop
Descarcă aplicația Beesers de pe Google Play sau App Store
Google Play Store button Apple App Store button

Îți recomandăm și:

[Supereroii Beesers]: Ana Uzunov, Medic specialist Obstetrică-Ginecologie – „Când apare durerea, e deja prea târziu”
[Supereroii Beesers]: Ana Uzunov, Medic specialist Obstetrică-Ginecologie – „Când apare durerea, e deja prea târziu”
De la 8 ani ştia că vrea să facă medicina și a ales ginecologia pentru că e o specialitate vastă, unde poate fi de ajutor. Ana Veronica Uzunov, medic specialist în obstetrică-ginecologie, ne-a împărtă...

[Supereroii Beesers]: Geanina Popa, Asistent medical principal – „Escarele nu trebuie să fie îngrijite după ureche”
[Supereroii Beesers]: Geanina Popa, Asistent medical principal – „Escarele nu trebuie să fie îngrijite după ureche”
Are peste 11 ani de experienţă în domeniul medical, de la îngrijirea plăgilor şi până la pediatrie. Cel mai mult i-a plăcut chirurgia şi nu se teme de tratamentul rănilor serioase. Despre prevenirea ş...