6 chestii surprinzătoare despre nas

6 Chestii surprinzătoare despre… nas!

Nasul e cel mai neglijat organ din corp. De fapt e atâta de neglijat încât nici nu ne dăm seama, primind cam la fel de multă atenţie cât clanţa de la uşă. Nu-ţi vine să crezi? Păi, hai să o luăm lingvistic: în limba engleză, câte expresii cunoşti în care să fie nasul în rol principal? O să-ţi spunem noi: relativ puţine. Pentru a pune în perspectivă, dacă te uiţi la filme americane, ai avut ocazia să observi cel puţin 15 expresii despre fund, într-o paradă de nesfârşită creativitate de limbaj. Şi totuşi nasul e un organ mult mai interesant, de care am putea să ne aducem aminte nu doar când hotărâm să îl redimensionăm la un chirurg plastician. Nasul are chiar un rol în viaţa ta sexuală: nu-i aşa că ai devenit curios? Haide deci să ne băgăm puţin nasul în chestiunile legate de nas:

1. Rolul nasului în respiraţie:

Nasul e una din căile prin care aerul intră în tractul respirator. Până şi atunci când faci sport şi ţi se pare că respiri mai mult pe gură, nasul e în continuare important. Ca dovadă: deşi gura e, am putea spune, un tub mai larg pentru aer, te simţi mai aiurea când ţi-e nasul complet înfundat decât atunci când ai gura închisă. Bebeluşii în special respiră numai pe nas, ceea ce le permite să nu se sufoce în timp ce sunt alăptaţi. Păcat că acest skill se pierde foarte repede, copiii mai mari şi adulţii trebuind să se oprească din înghiţit dacă vor să respire.

2. Nasul şi procesarea:

Gâtul şi plămânii nu apreciază în mod deosebit aerul în stare „naturală”, de aceea nasul îl procesează înainte de a-l lăsa să treacă mai departe. În primul rând îl umidifică, dar tot aici se petrece şi filtrarea de praf, alergeni, fum, bacterii şi chiar insecte mici, care sunt capturate de cili şi de mucus, apoi ajung în gât şi în stomac. Nu te strâmba: plămânii nu se descurcă cu genul acesta de resturi, în timp ce stomacul nu păţeşte nimic de la ele. De aceea foarte multe teste se bazează pe secreţii nazofaringiene: nu pentru mucus în sine, ci pentru viruşii şi contaminanţii care au rămas blocaţi în el. În fine, nasul încălzeşte sau răceşte aerul pentru a-l aduce mai aproape de temperatura corpului, o chestie pe care organismul o tolerează mult mai bine. Bineînţeles că se întâmplă mai des ca aerul să trebuiască să fie încălzit: când e frig şi-ţi curge nasul, e pentru că se realizează condens la pătrunderea aerului rece.

3. Rolul nasului în protecţie:

Simţul mirosului îndeplineşte o funcţie de control. Ok, nu e infailibil, dar adesea nasul detectează alimentele alterate, fumul şi alţi factori care te-ar face să te simţi neplăcut. Dacă ţi se pare că mirosul nu e important când mănânci, întreabă pe cineva care a trecut prin Covid-19 cât de neplăcut e să mănânci când ai rămas doar cu cele 4 gusturi de bază, iar o masă delicioasă se transformă pur şi simplu în potol plictisitor.

4. Memoria e legată de nas:

O fi având vreo legătură cu faptul că suntem în esenţă primate, dar de multe ori identificăm o persoană cu felul în care miroase, cu parfumul pe care îl foloseşte. Şi nici nu e vorba doar de persoane: gândeşte-te la ce reacţie-ţi provoacă să simţi mirosul de spital, mirosul de varză din blocurile vechi sau, ştiu eu, reflexul pavlovian produs de aroma de prăjituri care se coc. Sunt foarte legate în creier zonele care ţin de procesarea mirosurilor şi cele care ţin de asocierile emoţionale.

4. Nasul şi sexualitatea:

Există un studiu controversat, care susţine că pierderea simţului mirosului vine la pachet cu o reducere a dorinţei sexuale. La asta nu ştim ce să comentăm, pe de altă parte e drept că toate animalele – inclusiv broaştele şi crocodilii – au în cavitatea nazofaringiană un mic organ care permite detectarea feromonilor. La oameni acest organ e vestigial (deci inutil ca apendicele), dar sunt cercetători care cred că totuşi mai joacă un rol în comunicarea chimică din timpul activităţii sexuale.

5. Despre vocea pe nas:cd

Vocea e produsă în laringe, dar aceea e de fapt doar o bâzâială. Timbrul vocal e dat de felul în care sunetul rezonează în gât şi în nas. Diferenţa ar fi ca aceea dintre un pian de concert şi o pianină de jucărie, pentru copii. Vocea ţi se schimbă când eşti răcit pentru că ceva nu mai rezonează cum trebuie.

În concluzie: data viitoare când te uiţi în oglindă sau când soliciţi prin Beesers o recoltare de exudat nazofaringian la domiciliu, poate că-ţi vei privi nasul cu un pic mai mult respect, nu ca pe un inconvenient!

Articol scris de Sorin Tata
Descarcă aplicația Beesers de pe Google Play sau App Store
Google Play Store button Apple App Store button

Îți recomandăm și:

[Supereroii Beesers]: Ana Uzunov, Medic specialist Obstetrică-Ginecologie – „Când apare durerea, e deja prea târziu”
[Supereroii Beesers]: Ana Uzunov, Medic specialist Obstetrică-Ginecologie – „Când apare durerea, e deja prea târziu”
De la 8 ani ştia că vrea să facă medicina și a ales ginecologia pentru că e o specialitate vastă, unde poate fi de ajutor. Ana Veronica Uzunov, medic specialist în obstetrică-ginecologie, ne-a împărtă...

[Supereroii Beesers]: Geanina Popa, Asistent medical principal – „Escarele nu trebuie să fie îngrijite după ureche”
[Supereroii Beesers]: Geanina Popa, Asistent medical principal – „Escarele nu trebuie să fie îngrijite după ureche”
Are peste 11 ani de experienţă în domeniul medical, de la îngrijirea plăgilor şi până la pediatrie. Cel mai mult i-a plăcut chirurgia şi nu se teme de tratamentul rănilor serioase. Despre prevenirea ş...

[Supereroii Beesers]: Vadim Bîrca, Medic specialist Ortopedie și traumatologie – „Neglijarea problemelor cronice este o problemă majoră a românilor”
[Supereroii Beesers]: Vadim Bîrca, Medic specialist Ortopedie și traumatologie – „Neglijarea problemelor cronice este o problemă majoră a românilor”
A fost rezident în Franţa, unde a adunat o vastă experienţă în traumatologie. S-a întors în ţară pentru că şi-a dorit să profeseze într-un loc care e mai aproape de sufletul lui. Cu Vadim Bîrca, medic...