Bianca Mîndruţă, Asistent medical ATI

[Supereroii Beesers] Bianca Mîndruță, Asistent medical ATI – „Acasă, în mediul lor, pacienții se simt relaxați și în siguranță.”

Se trezeşte la 5 dimineaţa şi lucrează uneori şi 12 ore pe zi. Pacienţii vin şi pleacă, dar ea nu-şi permite să devină figuri anonime. Pentru că îi pasă: pentru că nu îi priveşte ca fiind „cazuri”, ci oameni care au nevoie de ajutor. Vă propun să o cunoaştem pe Bianca Mîndruţă, Asistent medical ATI la asociația A5S Solutions din Piteşti, unul dintre profesioniştii în domeniul medical pe care îi puteţi găsi în aplicaţia Beesers.

Când stau de vorbă cu o asistentă ATI, îmi dau seama ce e cu adevărat un program încărcat. Pe lângă serviciu, Bianca găseşte timp să se ocupe şi de voluntariat, ba chiar îşi îndeamnă copiii să facă acelaşi lucru. Nu a fost visul ei din copilărie să devină asistentă. În orice caz, omul practic găseşte motive de mulţumire în circumstanţele pe care le are, iar Biancăi nu i-a fost greu să descopere că îi place să fie de ajutor.

„Pot să spun că am devenit asistentă din greşeală, dar acum găsesc multă motivaţie în ceea ce fac. E drept, caut mereu provocările”, recunoaşte aceasta.

De fapt asta o defineşte ca om: faptul că nu stă să rumineze asupra lucrurilor care nu-i mai oferă satisfacţii: Bianca evaluează situaţia, apoi acţionează.

„Acum 17 ani, eram practic un copil când am câştigat un proiect de control al tuberculozei. A fost foarte interesant, am fost testată chiar fără să ştiu de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Când a devenit o rutină, m-am dus mai departe. Ca asistentă la ATI, viaţa e plină de provocări, dar nu las niciodată ca lucrurile să devină monotone. Când era pe cale să se întâmple asta, m-am transferat la transfuzii de sânge”, povesteşte Bianca.

 nonconformistă şi veşnic tânără: iar cei care se iau doar după buletin… n-au decât! E activă şi organizată, iar în discuţia cu ea e mereu la suprafaţă o energie care e acolo chiar şi când partea biologică solicită o pauză. Recent a descoperit, printr-o cunoştinţă, posibilitatea de a se înscrie în platforma Beesers pentru a oferi servicii de asistenţă la domiciliu.

„Îmi place că se creează o altă legătură cu pacientul: omul e în mediul lui, unde se simte relaxat şi în siguranţă; ceea ce îl face mai puţin tensionat, mai puţin recalcitrant decât într-o instituţie publică. Apoi, cu toţii avem probleme cu cheltuielile acum: în special în ultimele zile de spitalizare, în care lucrurile se îndreaptă înspre însănătoşire, îngrijirea la domiciliu este o variantă foarte bună. Mi-aş dori doar ca statul să ia în considerare să finanţeze şi acest aspect”, este de părere Bianca.

Viitorul îşi dezvăluie cu zgârcenie provocările, dar cel puţin dintr-o direcţie aceasta are aşteptări:

„Fiica unei paciente e medic în străinătate. Mi-a spus că e foarte surprinsă că şi în România există servicii de îngrijire la domiciliu atât de bine organizate cum este Beesers. Am speranţe mari că Beesers îmi va oferi noi provocări”, spune Bianca Mîndruţă.

 

Articol scris de Iulia Pop
Descarcă aplicația Beesers de pe Google Play sau App Store
Google Play Store button Apple App Store button

Îți recomandăm și:

[Supereroii Beesers]: Marius Duță, Asistent medical principal – „Pacienții sunt mai mulțumiți să primească servicii medicale de bază acasă decât la spital”
[Supereroii Beesers]: Marius Duță, Asistent medical principal – „Pacienții sunt mai mulțumiți să primească servicii medicale de bază acasă decât la spital”
Doar în filme este perfect drept drumul unui supererou. Doar pe ecran el ştie ce are de făcut încă de la început, iar fiecare pas nu face decât să-i împlinească destinul. Marius Duță avea 34 de ani câ...

[Supereroii Beesers]: Irina Pintilie, Medic Specialist Cardiolog – „Cred că trebuie să existe chimie între medic și pacient”
[Supereroii Beesers]: Irina Pintilie, Medic Specialist Cardiolog – „Cred că trebuie să existe chimie între medic și pacient”
Suntem nişte ciudaţi. Da, aţi citit bine. De ce? Păi cântăm întruna despre cum ne doare inima, dar una din cele mai frecvente preconcepţii pe care le aude medicul cardiolog e aceea că inima nu doare. ...

[Supereroii Beesers]: Cătălin Mitrulescu, Medic Primar Ortopedie si Traumatologie – „Supraspecializările ar îmbunătăţi sistemul românesc de sănătate”
[Supereroii Beesers]:  Cătălin Mitrulescu, Medic Primar Ortopedie si Traumatologie – „Supraspecializările ar îmbunătăţi sistemul românesc de sănătate”
S-a specializat în chirurgia mâinii, dar crezul său este acela că medicul trebuie să încerce toate celelalte posibilităţi înainte de a ajunge la tratamentul chirurgical. Simplitatea contează foarte mu...