[Supereroii Beesers]: Robert Bunea, Fizioterapeut – „Mi-aş dori ca sportivii tineri să ştie că deţin controlul în pregătirea pentru antrenament şi în refacerea ulterioară”

A început să lucreze încă pe când era la master, cu o echipă de baschet pentru juniori. La domiciliu este solicitat pentru o paletă largă de vârste şi probleme, dar interesul lui principal rămâne recuperarea sportivă. Robert Bunea, fizioterapeut din Bucureşti, ne-a împărtăşit câteva sfaturi privind un antrenament reuşit, care să nu lase în urmă dureri.

De la box la fizioterapeut de performanță

Ştiţi cum se spune: să faci ce zice popa, nu ce face. O vorbă care astăzi e mai adevărată ca oricând, în contextul în care internetul e plin de educaţie din partea unor oameni care nu au practicat nicio zi în domeniul despre care vorbesc. Ei bine, nu şi în acest caz: Robert Bunea a ales recuperarea medicală în urma propriei sale experienţe ca sportiv:

„Am practicat box amator: la nivel de antrenament, dar intens. Nu am reuşit să fac performanţă ca sportiv, dar am vrut să fac performanţă din perspectiva de fizioterapeut: vreau să-i dau sportului înapoi ce mi-a oferit el mie, adică o educaţie, o viziune”, mărturisește Robert Bunea.

 

Organismul tânăr se recuperează mai repede, e drept. Pe de altă parte la nivelul de solicitare pe care-l presupune sportul de performanţă, obiceiurile proaste în privinţa recuperării vor avea consecinţe, plus că există probleme specifice date de vârstă şi de nivelul de experienţă:

„Cele mai frecvente probleme cu care m-am confruntat au fost cele de stabilitate, de coordonare. Plus o lipsă de informaţii în ceea ce priveşte procesul de dinainte şi de după antrenament. Mi-aş dori ca sportivii tineri să ştie că deţin controlul în pregătirea pentru antrenament şi în refacerea ulterioară”, spune Robert Bunea.

 

Sportivii tineri se concentrează pe antrenamentul în sine, pe a da cât mai mult la îndemnul unui antrenor sau al echipei. Neglijează însă importanţa celor două etape necesare pentru un antrenament reuşit, iar asta ajunge să afecteze tocmai performanţa pe care o urmăresc.

 

Încălzirea

„Încălzirea trebuie să fie adaptată special pentru sportiv, iar acesta trebuie să înveţe noţiunile legate de o bună activare musculară efectuată înainte de antrenament”, transmite Robert Bunea.

Încălzirea înainte de antrenament este o practică esenţială, nu una opţională. Corpul are nevoie să fie pregătit pentru activarea fizică intensă. Acest proces implică exerciţii uşoare de întindere, mişcări de mobilizare şi creşterea treptată a ritmului cardiac. Încălzirea nu doar creşte fluxul sanguin către muşchi, ci şi reduce riscul de accidentare, contribuind la flexibilitatea şi mobilitatea articulară. Pe lângă beneficiile fizice, încălzirea oferă şi oportunitatea de a vă concentra mental asupra antrenamentului ce va urma, pregătind sportivul sau entuziastul de fitness să-şi atingă obiectivele cu mai multă eficienţă şi siguranţă. Prin urmare, încălzirea înainte de antrenament ar trebui să fie o etapă obligatorie în fiecare rutină de exerciţii, indiferent de nivelul de experienţă al celui care se antrenează.

 

Încheierea antrenamentului

„E nevoie de stretching, de automasaj, în ideea refacerii mai rapide a ţesuturilor. Această etapă trebuie să fie făcută imediat după antrenament”, ne învață Robert Bunea.

 

După ce am pus organismul la lucru în timpul antrenamentului, este crucial să acordăm atenţie procesului de recuperare pentru a ne asigura că ne menţinem sănătatea şi performanţa în formă optimă. Această perioadă de recuperare implică obiceiuri precum întinderea musculaturii, hidratarea corespunzătoare, alimentaţia echilibrată şi odihna adecvată. Prin eliberarea tensiunii musculare, refacerea rezervelor de energie şi repararea ţesuturilor musculare deteriorate în timpul antrenamentului, recuperarea post-antrenament ajută la prevenirea accidentărilor şi la promovarea creşterii şi dezvoltării musculare. Această etapă esenţială în procesul de fitness contribuie la menţinerea unui echilibru între efort şi regenerare, asigurându-ne că suntem pregătiţi să dăm totul la următoarea sesiune de antrenament.

 

Sportul înseamnă disciplină, înseamnă dedicaţie, înseamnă răbdare. Când vine vorba despre încălzire şi de recuperare post antrenament, trebuie să însemne şi educaţie, pentru a avea o carieră lungă şi fără probleme.

 

 

Articol scris de Iulia Pop
Descarcă aplicația Beesers de pe Google Play sau App Store
Google Play Store button Apple App Store button

Îți recomandăm și:

[Supereroii Beesers]: Ana Uzunov, Medic specialist Obstetrică-Ginecologie – „Când apare durerea, e deja prea târziu”
[Supereroii Beesers]: Ana Uzunov, Medic specialist Obstetrică-Ginecologie – „Când apare durerea, e deja prea târziu”
De la 8 ani ştia că vrea să facă medicina și a ales ginecologia pentru că e o specialitate vastă, unde poate fi de ajutor. Ana Veronica Uzunov, medic specialist în obstetrică-ginecologie, ne-a împărtă...

[Supereroii Beesers]: Geanina Popa, Asistent medical principal – „Escarele nu trebuie să fie îngrijite după ureche”
[Supereroii Beesers]: Geanina Popa, Asistent medical principal – „Escarele nu trebuie să fie îngrijite după ureche”
Are peste 11 ani de experienţă în domeniul medical, de la îngrijirea plăgilor şi până la pediatrie. Cel mai mult i-a plăcut chirurgia şi nu se teme de tratamentul rănilor serioase. Despre prevenirea ş...

[Supereroii Beesers]: Vadim Bîrca, Medic specialist Ortopedie și traumatologie – „Neglijarea problemelor cronice este o problemă majoră a românilor”
[Supereroii Beesers]: Vadim Bîrca, Medic specialist Ortopedie și traumatologie – „Neglijarea problemelor cronice este o problemă majoră a românilor”
A fost rezident în Franţa, unde a adunat o vastă experienţă în traumatologie. S-a întors în ţară pentru că şi-a dorit să profeseze într-un loc care e mai aproape de sufletul lui. Cu Vadim Bîrca, medic...