Când mergem la psiholog? Când mergem la psihiatru?

Circula, într-o vreme, o glumă nesărată: mai bine să plângi la psiholog decât să râzi la psihiatru. Şi tocmai asta e ideea: dacă ar fi să explicăm cele două domenii de activitate în câteva cuvinte, oare am şti să spunem ceva mai mult, ori mai cu tact decât o glumă proastă? Am adunat câteva date rapide, care sperăm că te vor lămuri:

 

Ce este psihologia?

Este o disciplină ştiinţifică, al cărui rol fundamental este de a promova bunăstarea şi sănătatea mintală a oamenilor. Psihologia studiază comportamentul uman pe baza unor principii ştiinţifice: emoţii, gânduri, cogniţie şi comportamente, acestea intră în domeniul de lucru al psihologiei.

 

Ce este psihiatria?

Este o ramură a medicinei, rolul său fundamental fiind de a studia şi trata bolile mintale. Fiziologia şi chimia creierului intră în domeniul de activitate al psihiatriei.

 

Care sunt principalele diferenţe între un psiholog şi un psihiatru?

  1. Pregătirea academică

Psihologul nu este medic; el are o licenţă în psihologie, iar ulterior se poate specializa în psihologie clinică dacă doreşte asta. Nu toţi psihologii pot trata tulburările psihice, doar cei care au fost instruiţi printr-o pregătire specifică.

Psihiatrul este absolvent de medicină, cu o specializare în psihiatrie. Spre deosebire de psihologi, toţi psihiatrii sunt instruiţi pentru a diagnostica şi trata tulburările mintale.

 

  1. Tipul de probleme cu care se ocupă

Psihologul poate să trateze orice persoană care nu a fost diagnosticată cu o tulburare psihică. Anxietatea, fobiile, sau pur şi simplu dorinţa de a ne înţelege mai bine pe noi înşine sunt cauzele care ne îndeamnă să contactăm un psiholog. Uneori, vizita la psiholog poate fi o completare a tratamentului psihiatric.

Psihiatrii se confruntă de obicei cu cele mai dificile probleme mintale, cum ar fi schizofrenia, paranoia, depresia severă.

 

  1. Prescrierea medicamentelor

Psihologii nu pot prescrie medicamente. Ei folosesc o gamă largă de tehnici şi strategii pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii pacientului, cum ar fi explorarea contextului social, a relaţiilor interpersonale, a convingerilor, emoţiilor, comportamentului şi motivaţiilor unei persoane.

Psihiatrii pot prescrie medicamente, aceasta fiind una din strategiile lor de bază pentru a îmbunătăţi starea mintală a pacienţilor.

 

Când să mergi la psiholog?

 

  • Când nu îţi poţi controla starea emoţională.
  • Când simţi că nu ai suficiente resurse pentru a face faţă situaţiei care te preocupă.
  • Când simţi un disconfort legat de anxietate, fobii, obsesii, ceva de care ţi-ai dori să scapi.
  • Când ai probleme relaţionale (în cuplu, în familie, la locul de muncă etc).
  • Ori de câte ori te trimite un psihiatru.
  • Când treci printr-un moment de schimbare, pierdere sau criză.
  • Când nu te simţi confortabil cu tine însuţi şi crezi că a sosit vremea să faci o schimbare.

 

Când să mergi la psihiatru?

 

  •    Când ai schimbări dese de dispoziţie, când treci de la o fericire vibrantă la o tristeţe profundă.
  •    Când starea emoţională devine foarte instabilă.
  •    Când există simptome atât de evidente şi greu de gestionat, încât persoana afectată se adaptează greu la viaţa de zi cu zi.
  •    În caz de halucinaţii, delir, tulburări severe de somn.
  •    Când o persoană îşi reduce ieşirile până când se distanţează complet de mediul său.
  •    În caz de probleme de concentrare ori pierderi de memorie.
  •    Ori de câte ori te trimite un psiholog.

 

Ai întrebări pentru un psiholog sau un psihiatru, dar nu ai timp să mergi la cabinet? În BEESERS există psihoterapeuți și medici psihiatri cu care poţi discuta, prin chat medical sau apel video. În funcție de zona în care locuiești, poți chema acasă un psihoterapeut sau un medic psihiatru, pentru tine sau cei dragi ție. Ai nevoie de suport? Sună-ne la telefon 0752 546 249, de luni până vineri, în intervalul 10-19.

 

 

 

Articol scris de Iulia Pop
Descarcă aplicația Beesers de pe Google Play sau App Store
Google Play Store button Apple App Store button

Îți recomandăm și:

[Supereroii Beesers]: Ana Uzunov, Medic specialist Obstetrică-Ginecologie – „Când apare durerea, e deja prea târziu”
[Supereroii Beesers]: Ana Uzunov, Medic specialist Obstetrică-Ginecologie – „Când apare durerea, e deja prea târziu”
De la 8 ani ştia că vrea să facă medicina și a ales ginecologia pentru că e o specialitate vastă, unde poate fi de ajutor. Ana Veronica Uzunov, medic specialist în obstetrică-ginecologie, ne-a împărtă...

[Supereroii Beesers]: Geanina Popa, Asistent medical principal – „Escarele nu trebuie să fie îngrijite după ureche”
[Supereroii Beesers]: Geanina Popa, Asistent medical principal – „Escarele nu trebuie să fie îngrijite după ureche”
Are peste 11 ani de experienţă în domeniul medical, de la îngrijirea plăgilor şi până la pediatrie. Cel mai mult i-a plăcut chirurgia şi nu se teme de tratamentul rănilor serioase. Despre prevenirea ş...

[Supereroii Beesers]: Vadim Bîrca, Medic specialist Ortopedie și traumatologie – „Neglijarea problemelor cronice este o problemă majoră a românilor”
[Supereroii Beesers]: Vadim Bîrca, Medic specialist Ortopedie și traumatologie – „Neglijarea problemelor cronice este o problemă majoră a românilor”
A fost rezident în Franţa, unde a adunat o vastă experienţă în traumatologie. S-a întors în ţară pentru că şi-a dorit să profeseze într-un loc care e mai aproape de sufletul lui. Cu Vadim Bîrca, medic...