Ce se întâmplă în terapia de cuplu?

Ce se întâmplă în terapia de cuplu?

Relaţia ta nu mai e cum a fost cândva? În ultima vreme au fost cam multe tăceri, generalizări de tip „tu mereu” sau „tu niciodată”, cam multe acuzaţii şi neînţelegeri? Înainte de a închide uşa partenerului şi de a-i arunca lucrurile pe fereastră, dă o şansă relaţiei prin terapia de cuplu.

Statisticile sunt în favoarea ta: 75% din relaţii au funcţionat mai bine după terapia de cuplu, arată studiile. Să soliciţi consiliere poate fi intimidant, în special dacă discuţia are loc la un cabinet. Vestea bună e că, prin Beesers, problemele de acasă pot fi discutate acasă.

La ce să te aştepţi în terapia de cuplu:

În prima şedinţă, specialistul va învăţa despre voi, ca şi cuplu şi ca indivizi. E posibil să vă întrebe despre copilărie sau despre cum v-aţi întâlnit: lucruri care pot părea lipsite de importanţă, dar care îl ajută să perceapă întreaga voastră poveste. Mulţi se lasă descurajaţi după prima şedinţă, văzând în ea o serie de întrebări şi niciun progres. Ai răbdare, pentru că va fi mai bine.

Cum arată problemele?

Există foarte multe motive pentru care să aveţi nevoie de terapie de cuplu. A avea aceleaşi certuri iar şi iar, ignorarea problemelor şi lipsa intimităţii sunt câteva din acestea. Ca să fie şi mai complicat: poate că ai solicitat terapie pentru că ai observat o scădere a intimităţii; totuşi, s-ar putea ca după un timp terapeutul să scoată la suprafaţă că unul din voi are o problemă cu încrederea în celălalt. Pe măsură ce-ţi împărtăşeşti temerile şi problemele, terapeutul va căuta conexiuni pe care nu le-ai observat.

Cum arată soluţiile?

După identificarea problemelor, se trece la stabilirea scopurilor. Desigur că dacă punctul de start diferă de la un cuplu la altul, nici soluţiile nu vor fi aceleaşi. Poate că o soluţie pentru relaţia ta e o schimbare de carieră, stabilirea unei comunicări mai bune sau mai multă înţelegere pentru celălalt. Nu îţi vom ascunde: pentru o parte din cupluri, e posibil ca soluţia cea mai bună să fie încheierea relaţiei într-o manieră amicală, sănătoasă.

Cum arată programul în terapia de cuplu?

După ce aţi stabilit un scop de urmărit, terapeutul vă va ajuta în marcarea unui program. Asta se va întâmpla abia după câteva şedinţe, când psihologul înţelege deja în ce punct se află relaţia voastră. Unele cupluri ajung la destinaţia propusă după câteva luni; alteori însă terapia de cuplu devine o parte permanentă a relaţiei.

Teme pentru acasă în terapia de cuplu

Terapia de cuplu nu se termină atunci când psihologul pleacă de la voi. În fapt, important e ce se întâmplă între şedinţele de consiliere. Amândoi veţi primi exerciţii – sau un fel de teme – pe care va trebui să le practicaţi; şi e foarte important să le luaţi în serios. Câteva astfel de teme ar putea fi:

  • Să ieşiţi în oraş fără telefonul mobil;
  • Să ţineţi un jurnal al emoţiilor sau al certurilor;
  • Să citiţi împreună o carte de dezvoltare personală şi să o discutaţi.

Acum că ştii la ce să te aştepţi, e timpul să-ţi îmbunătăţeşti relaţia. Prin Beesers, terapia de cuplu la domiciliu e disponibilă începând de la preţul de 300 de lei.

Articol scris de Sorin Tata
Descarcă aplicația Beesers de pe Google Play sau App Store
Google Play Store button Apple App Store button

Îți recomandăm și:

[Supereroii Beesers]: Ana Uzunov, Medic specialist Obstetrică-Ginecologie – „Când apare durerea, e deja prea târziu”
[Supereroii Beesers]: Ana Uzunov, Medic specialist Obstetrică-Ginecologie – „Când apare durerea, e deja prea târziu”
De la 8 ani ştia că vrea să facă medicina și a ales ginecologia pentru că e o specialitate vastă, unde poate fi de ajutor. Ana Veronica Uzunov, medic specialist în obstetrică-ginecologie, ne-a împărtă...

[Supereroii Beesers]: Geanina Popa, Asistent medical principal – „Escarele nu trebuie să fie îngrijite după ureche”
[Supereroii Beesers]: Geanina Popa, Asistent medical principal – „Escarele nu trebuie să fie îngrijite după ureche”
Are peste 11 ani de experienţă în domeniul medical, de la îngrijirea plăgilor şi până la pediatrie. Cel mai mult i-a plăcut chirurgia şi nu se teme de tratamentul rănilor serioase. Despre prevenirea ş...

[Supereroii Beesers]: Vadim Bîrca, Medic specialist Ortopedie și traumatologie – „Neglijarea problemelor cronice este o problemă majoră a românilor”
[Supereroii Beesers]: Vadim Bîrca, Medic specialist Ortopedie și traumatologie – „Neglijarea problemelor cronice este o problemă majoră a românilor”
A fost rezident în Franţa, unde a adunat o vastă experienţă în traumatologie. S-a întors în ţară pentru că şi-a dorit să profeseze într-un loc care e mai aproape de sufletul lui. Cu Vadim Bîrca, medic...