Tulpina BA.2, cea mai contagioasă forma de Coronavirus de până acum

Tulpina BA.2, cea mai contagioasă formă de Coronavirus de până acum

Doi ani au trecut de când Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat că avem de-a face cu o pandemie. Aceiaşi experţi avertizează acum să nu ne culcăm pe o ureche, că nu am scăpat încă de Covid-19. Tulpina BA.2 îşi face simţită prezenţa deja.

Cu toată situaţia din Ucraina, discuţia despre Covid-19 a dispărut complet din presa mainstream. Gata cu statisticile, gata cu punctele de testare şi de vaccinare! În plus, faptul că autorităţile au decis să renunţe la starea de alertă, coborând purtatul măştii la nivel de recomandare şi lăsând certificatul verde fără obiect, ne face să credem că am trecut de greu. Chiar şi înainte însă puteam observa cum abordarea devenea din ce în ce mai laxă: se argumenta că tulpina Omicron, deşi mai infecţioasă, a produs simptome mai puţin severe; se argumenta că pandemia nu poate avea mai mult de 4 valuri, de vreme ce nici gripa spaniolă nu a avut; şi, în fine, se specula că aceasta va fi ultima tulpină, că virusul nu va mai suferi mutaţii semnificative. De unde a scos lumea asta, nu avem habar: Covid nu e un ransomware de tip Wannacry, nu are un cod de dezactivare care după un timp, să-i închidă gura la nivel global. Coronavirusul a fost o catastrofă care a afectat – şi continuă încă să afecteze – viaţa a milioane de oameni.

Ce zic cei de la OMS despre tulpina BA.2?

„Cazurile fatale raportate la nivel global au scăzut, iar mai multe ţări au renunţat la restricţii. Cu toate acestea pandemia nu s-a încheiat încă”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, director general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Acesta a repetat într-un mesaj de pe Twitter mantra OMS în această chestiune: „Pandemia nu s-a terminat până când virusul nu a dispărut peste tot”, arătându-se îngrijorat de renunţarea la monitorizarea cazurilor, ceea ce face să nu se mai ştie pe unde şi cum se mai răspândeşte virusul. Ca o confirmare a acestui fapt: sunt ţări în care numărul cazurilor e din nou în creştere în rândul celor în vârstă, iar Austria a decis recent reintroducerea măştilor obligatorii în spaţiile închise. OMS a declarat anterior că pandemia s-ar putea încheia în 2022… dacă se obţine rata de vaccinare de 70% în toate ţările, ceea ce e greu de crezut că se va întâmpla.

Care e ultima tulpină documentată?

Între timp a apărut o subvariantă a tulpinii Omicron, cunoscută sub numele de tulpina BA.2. Aceasta este mult mai infecţioasă decât BA.1, în special în rândul celor trecuţi de 55 de ani.

„Fără îndoială, aceasta este cea mai contagioasă variantă a virusului SARS-CoV-2 pe care am văzut-o până acum”, a spus Maria Van Kerkhove, responsabila tehnică a OMS pentru Combaterea Covid-19, conform AFP. În plus, tulpina BA.2 dă de pământ un pic cu metodele de protecţie pe care le avem, deşi o doză booster ridică din nou eficacitatea imunizării la 74%. Tulpina BA.2 este de asemenea rezistent la unele tratamente, precum Sotromivab, anticorpul monoclonal folosit în prezent împotriva tulpinii Omicron, a arătat un studiu japonez (deşi acest aspect e contestat încă de Centrul American de Boli Infecţioase).

Ce se întâmplă în continuare?

Ştim că protecţia dată de vaccinuri scade odată cu trecerea timpului. Este motivul pentru care, în ianuarie 2022, Israelul a anunţat a patra doză pentru personalul medical şi cei trecuţi de 60 de ani. Treaba aceasta a fost criticată de OMS, pentru că dozele repetate des în ţările dezvoltate fac ca alte ţări mai puţin norocoase să nu aibă acces la imunizare, iar accesul inegal la imunizare va duce la apariţia unor tulpini noi.

Nu te lua după turmă, nu abandona masca şi dezinfectatul regulat. Nu ar fi rău să te gândeşti şi la un test PCR comandat prin Beesers, dacă ai simptome asociate infectării cu Covid-19.

Articol scris de Sorin Tata
Descarcă aplicația Beesers de pe Google Play sau App Store
Google Play Store button Apple App Store button

Îți recomandăm și:

[Supereroii Beesers]: Ana Uzunov, Medic specialist Obstetrică-Ginecologie – „Când apare durerea, e deja prea târziu”
[Supereroii Beesers]: Ana Uzunov, Medic specialist Obstetrică-Ginecologie – „Când apare durerea, e deja prea târziu”
De la 8 ani ştia că vrea să facă medicina și a ales ginecologia pentru că e o specialitate vastă, unde poate fi de ajutor. Ana Veronica Uzunov, medic specialist în obstetrică-ginecologie, ne-a împărtă...

[Supereroii Beesers]: Geanina Popa, Asistent medical principal – „Escarele nu trebuie să fie îngrijite după ureche”
[Supereroii Beesers]: Geanina Popa, Asistent medical principal – „Escarele nu trebuie să fie îngrijite după ureche”
Are peste 11 ani de experienţă în domeniul medical, de la îngrijirea plăgilor şi până la pediatrie. Cel mai mult i-a plăcut chirurgia şi nu se teme de tratamentul rănilor serioase. Despre prevenirea ş...

[Supereroii Beesers]: Vadim Bîrca, Medic specialist Ortopedie și traumatologie – „Neglijarea problemelor cronice este o problemă majoră a românilor”
[Supereroii Beesers]: Vadim Bîrca, Medic specialist Ortopedie și traumatologie – „Neglijarea problemelor cronice este o problemă majoră a românilor”
A fost rezident în Franţa, unde a adunat o vastă experienţă în traumatologie. S-a întors în ţară pentru că şi-a dorit să profeseze într-un loc care e mai aproape de sufletul lui. Cu Vadim Bîrca, medic...