Celulită

Este o condiţie inofensivă a pielii, dar cu aspect neplăcut. Multă lume încearcă să scape de celulită cu masaj, exerciţii sau creme. Există şi soluţii medicale, deşi efectul lor s-ar putea să nu fie vizibil chiar de la început.

 

Simptome

Pielea afectată de celulită a fost descrisă ca fiind zgrunţuroasă precum coaja de portocală, ori – mai plastic – grăunţoasă precum brânza de vaci. Celulita uşoară se poate observa numai strângând între 2 degete pielea din zona pe care o credem afectată. Se observă cel mai des pe pulpe şi pe fund, dar la fel de bine poate apărea pe piept, pe burtă sau pe braţe.

 

Cauze

Nu se prea ştie ce cauzează celulita, doar că implică nişte structuri fibroase, asemenea unor corzi, care conectează muşchii cu pielea. Acumularea de ţesut adipos ridică pielea, în timp ce structurile fibroase împiedică această mişcare, rezultatul fiind o piele cu o suprafaţă inegală. Greutatea şi tonusul muscular afectează oarecum prezenţa celulitei, cu toate că nu sunt complet scutiţi de această condiţie nici cei care fac sport. Celulita e mai răspândită la bărbaţi decât la femei, din cauza distribuţiei diferite a ţesutului adipos. De asemenea, apare mai des odată cu înaintarea în vârstă, când pielea îşi pierde din elasticitate. 80% dintre femei fac celulită, în timp ce condiţia afectează doar 10% din bărbaţi.

 

Când ne adresăm unui medic?

Celulita nu este o condiţie care să necesite tratament. Dar dacă te deranjează cum arată, sunt câteva opţiuni pe care le poţi discuta cu un dermatolog sau cu un specialist în chirurgia estetică.

 

De celulită nu se poate scăpa complet niciodată, dar sunt câteva metode pentru a-i îmbunătăţi aspectul, cum ar fi o combinaţie de regim, exerciţii fizice şi produse de îngrijire cu cafeină şi retinol. Celulita se poate trata prin terapie acustică, laser, liposucţie, masaj şi vizite la spa, dar e de menţionat că acestea nu garantează faptul că simptomele nu vor reveni. Extractele naturiste, din sâmburi de struguri sau ginkgo biloba, îmbunătăţesc circulaţia, ceea ce s-ar putea să amelioreze şi celulita.

 

Ai întrebări despre celulită? Specialiştii din platforma Beesers îţi pot răspunde rapid, prin chat medical sau apel video.

 

Ce primești în CHAT MEDICAL:

– Răspuns la simptome în regim de urgență;

– Recomandări medicale;

– Sfaturi de tratament;

– Ghidaj pentru investigații mai amănunțite;

– Analiză sumară a documentelor medicale.

 

Ce primești în APEL VIDEO:

– Consultație sumară  cu medic de specialitate (15 minute);

– Recomandări medicale;

– Scrisori medicale;

– Sfaturi de tratament;

– Trimitere către alte investigații sau specialități medicale.

 

Articol scris de Iulia Pop
Descarcă aplicația Beesers de pe Google Play sau App Store
Google Play Store button Apple App Store button

Îți recomandăm și:

[Supereroii Beesers]: Marius Duță, Asistent medical principal – „Pacienții sunt mai mulțumiți să primească servicii medicale de bază acasă decât la spital”
[Supereroii Beesers]: Marius Duță, Asistent medical principal – „Pacienții sunt mai mulțumiți să primească servicii medicale de bază acasă decât la spital”
Doar în filme este perfect drept drumul unui supererou. Doar pe ecran el ştie ce are de făcut încă de la început, iar fiecare pas nu face decât să-i împlinească destinul. Marius Duță avea 34 de ani câ...

[Supereroii Beesers]: Irina Pintilie, Medic Specialist Cardiolog – „Cred că trebuie să existe chimie între medic și pacient”
[Supereroii Beesers]: Irina Pintilie, Medic Specialist Cardiolog – „Cred că trebuie să existe chimie între medic și pacient”
Suntem nişte ciudaţi. Da, aţi citit bine. De ce? Păi cântăm întruna despre cum ne doare inima, dar una din cele mai frecvente preconcepţii pe care le aude medicul cardiolog e aceea că inima nu doare. ...

[Supereroii Beesers]: Cătălin Mitrulescu, Medic Primar Ortopedie si Traumatologie – „Supraspecializările ar îmbunătăţi sistemul românesc de sănătate”
[Supereroii Beesers]:  Cătălin Mitrulescu, Medic Primar Ortopedie si Traumatologie – „Supraspecializările ar îmbunătăţi sistemul românesc de sănătate”
S-a specializat în chirurgia mâinii, dar crezul său este acela că medicul trebuie să încerce toate celelalte posibilităţi înainte de a ajunge la tratamentul chirurgical. Simplitatea contează foarte mu...