Mituri şi adevăruri despre clismă

Mituri şi adevăruri despre clismă

Fiecare domeniu cu miturile sale. Măcar mai demult ştia omul că se nasc în vreo cârciumă, prin răsucirea unei informaţii banale printr-un filtru de tip „am auzit că prietenul unchiului vecinei a păţit exact asta”. Acum, când miturile sunt generate pe forumuri de tip adevăruriascunsedeocultamondială.net (am inventat, nu căutaţi!), e mai greu să le combaţi, totuşi trebuie să ne străduim la fiecare pas. Astăzi ne oprim la miturile despre clismă: un domeniu sensibil, dar cu atât mai plin de preconcepţii.

Ce este clisma?

Ideea e destul de simplă: se introduce o cantitate de lichid prin rect, în intestinul gros. Procedura ajută restabilirea contracţiilor normale în colon, prin care fecalele sunt îndepărtate din organism. E de fapt o metodă profundă de curăţare, dar a produs o asemenea fascinaţie morbidă încât e incredibil câte nonsensuri s-au alipit de ideea unei clisme.

Ce face şi ce nu face clisma?

Clisma este o procedură foarte bună pentru cei care sunt afectaţi în mod regulat de constipaţie. Ştim, există medicamente în acest sens, iar ele îşi fac treaba când suferi de o constipaţie ocazională. Totuşi de multe ori tratamentul medicamentos e însoţit de crampe neplăcute; iar dacă problema apare frecvent, nu e indicat să-ţi faci organismul prea dependent de un medicament. Nu doar cei cu un regim alimentar nesănătos sunt afectaţi de constipaţii regulate: problema poate apărea, în funcţie de particularităţile organismului, de la stres, călătorii sau alţi factori privind stilul de viaţă. Scaunul tare produce o tensionare a muşchilor rectali, ceea ce amplifică şi mai mult constipaţia. Practic, o clismă intervine pentru a întrerupe acest cerc vicios şi a restabili mişcările intestinale normale.

Clisma nu ajută în detoxifiere, nu prelungeşte durata de viaţă şi în niciun caz nu vindecă afecţiunile oncologice. De fapt, să ai toxine şi bacterii în colon e absolut normal, acolo e locul lor. Cât despre detoxifiere: o dietă dezechilibrată şi comodă îşi va produce efectele negative cu mult înainte ca alimentele să ajungă în intestinul gros. Aşadar îndepărtarea materialului pe ultimii 30 de cm e ca… studentul care a chiulit tot semestrul, dar în dimineaţa de examen ia cartea de la bibliotecă, să o aibă pe raft drept talisman.

Ce conţine o clismă?

În cel mai bun caz, clisma conţine doar apă caldă. Au ajuns de notorietate ideile gen clismă cu cafea, dar nici să nu te gândeşti la asta, dacă nu vrei să rişti o inflamare foarte dureroasă a rectului. Motivaţia pentru acest nonsens ar fi că ajută cumva funcţionarea ficatului: ei bine, dacă vrei să-ţi ajuţi ficatul, consumă grăsimi sănătoase şi o cantitate redusă de glucide. Iar cafeaua, dacă se poate, doar la capătul opus al sistemului digestiv!

Un studiu de lungă durată a arătat că 34% dintre pacienţii suferind de constipaţie au constatat o uşurare după o clismă. Poate că nu sună grozav; pe de altă parte această problemă e atât de răspândită şi cu cerinţe de tratament atât de individualizate, încât 34% nu e o valoare la care să strâmbăm din nas.

Nu uita să acorzi atenţie aspectelor precum fibrele, grăsimile sănătoase, hidratarea şi mişcarea pentru un tranzit aşa cum trebuie. Pentru ocaziile în care nimic din toate acestea nu e de folos, descarcă Beesers din App Store sau Google Play şi solicită o clismă la domiciliu.

Articol scris de Sorin Tata
Descarcă aplicația Beesers de pe Google Play sau App Store
Google Play Store button Apple App Store button

Îți recomandăm și:

[Supereroii Beesers]: Ana Uzunov, Medic specialist Obstetrică-Ginecologie – „Când apare durerea, e deja prea târziu”
[Supereroii Beesers]: Ana Uzunov, Medic specialist Obstetrică-Ginecologie – „Când apare durerea, e deja prea târziu”
De la 8 ani ştia că vrea să facă medicina și a ales ginecologia pentru că e o specialitate vastă, unde poate fi de ajutor. Ana Veronica Uzunov, medic specialist în obstetrică-ginecologie, ne-a împărtă...

[Supereroii Beesers]: Geanina Popa, Asistent medical principal – „Escarele nu trebuie să fie îngrijite după ureche”
[Supereroii Beesers]: Geanina Popa, Asistent medical principal – „Escarele nu trebuie să fie îngrijite după ureche”
Are peste 11 ani de experienţă în domeniul medical, de la îngrijirea plăgilor şi până la pediatrie. Cel mai mult i-a plăcut chirurgia şi nu se teme de tratamentul rănilor serioase. Despre prevenirea ş...

[Supereroii Beesers]: Vadim Bîrca, Medic specialist Ortopedie și traumatologie – „Neglijarea problemelor cronice este o problemă majoră a românilor”
[Supereroii Beesers]: Vadim Bîrca, Medic specialist Ortopedie și traumatologie – „Neglijarea problemelor cronice este o problemă majoră a românilor”
A fost rezident în Franţa, unde a adunat o vastă experienţă în traumatologie. S-a întors în ţară pentru că şi-a dorit să profeseze într-un loc care e mai aproape de sufletul lui. Cu Vadim Bîrca, medic...

Lasă un răspuns