Logo Revista Biz Logo wall-street.ro Logo Startup Cafe Logo Ziarul Financiar Logo Stirile ProTV Logo Apropo.TV Logo HotNews Logo ZF Corporate.ro Logo economica.net Client 8
Pachetul de pregătire pentru o intervenţie medicală

Pachetul de pregătire pentru o intervenţie medicală

Dacă medicul ţi-a propus o intervenţie medicală drept cea mai eficientă formă de abordare a problemelor tale de sănătate, atâtea griji îţi năvălesc în minte că brusc nici nu ştii ce să întrebi. Te vom ajuta noi cu o listă, ca să nu te opreşti la „am voie să beau după?”, pentru că a avea răspunsuri clare, chiar dacă nu-ţi convin, e mai puţin înspăimântător decât să-ţi faci filme:

  • De ce e recomandată tocmai procedura aceasta, ce beneficii are?
  • Care sunt posibilele complicaţii şi ce trebuie să fac să scad probabilitatea lor?
  • Care e rata de succes a acestei proceduri?
  • Va rezolva intervenţia în totalitate problema pe care o am sau va fi nevoie de intervenţii ulterioare?
  • Ce se întâmplă dacă amân deocamdată intervenţia medicală?
  • Ce fel de anestezie se va folosi si ce alergii trebuie să anunţ ca să nu am probleme?
  • Voi avea dureri după intervenţie şi cât de mult va dura recuperarea?
  • Când voi putea să conduc, să mă întorc la lucru, să fac sport, să am activităţi sexuale după intervenţie?
  • Ce analize trebuie să fac înainte?

La capitolul analize şi pregătire Beesers te poate ajuta; şi, în orice caz, măcar nu va auzi întreaga sală de aşteptare faptul că îţi doreşti să revii la întregul spectru al activităţilor tale (inclusiv paharul de vin din weekend şi viaţa sexuală). Descarcă aplicaţia din App Store sau Google Play, fă-ţi un cont şi alege pachetul de pregătire pentru o intervenţie medicală, disponibil în varianta de 10 proceduri, individuale sau combinate, pentru următoarele tipuri de servicii:

Recoltarea analizelor de sânge la domiciliu

Pentru că orice tratament începe – şi continuă – cu evaluarea corectă a stării de sănătate, pachetul de pregătire pentru o intervenţie medicală la domiciliu are la bază analizele de sânge. În urma unor analize temeinice, medicul va putea evalua factorii de risc privind intervenţia prin care urmează să treci.

Injecţii şi perfuzii la domiciliu

Medicii ne mai pregătesc uneori genul acesta de surprize ascuţite înainte de o intervenţie, al căror caracter neplăcut nu se diminuează odată cu obişnuinţa. Pachetul de pregătire pentru o intervenţie medicală poate fi folosit pentru toate tipurile de injecţii şi perfuzii la domiciliu.

Clismă la domiciliu

Clisma este denumirea medicală pentru spălătura intestinală. În colon – partea inferioară a intestinului gros – se introduce o cantitate de lichid, care are ca rezultat evacuarea materialelor reziduale. Dacă medicul ţi-a recomandat curăţarea colonului, dar simţi că nu mai poţi înghiţi nici măcar o picătură din medicamentul prescris în acest scop, te putem înţelege: cele mai multe sunt dezgustător de dulci, iar pacientul trebuie să bea câţiva litri! Poţi solicita o clismă pentru a uşura procesul şi a fi pregătit de intervenţie.

Recoltare de urocultură la domiciliu

Putem elimina nevoia de a te deplasa cu noaptea în cap la un laborator pentru recoltarea de urocultură. Şi, apropo: rezultatele le primeşti pe mail, aşa că nici pentru ele nu vei fi pus pe drumuri.

De ce să comand un pachet de pregătire pentru o intervenţie medicală la domiciliu?

Achiziţionarea unui pachet de pregătire pentru o intervenţie medicală la domiciliu nu este obligatorie. Este mai degrabă un ajutor şi o reducere de costuri pentru tine, pentru că o intervenţie medicală este exact situaţia în care ai nevoie de servicii integrate.

Noi nu-ţi vom umple sertarele cu cupoane, facturi şi alte bucăţele de hârtie. Prin Beesers, întreaga experienţă privind pachetele de pregătire pentru o intervenţie medicală la domiciliu este digitală, de la achiziţionare, programarea consultaţiei şi până la plată.

Cum să comand un pachet de pregătire pentru o intervenţie medicală la domiciliu prin Beesers?

Alege de pe site-ul nostru pachetul de pregătire pentru o intervenţie medicală. După ce îl vei achita, vei primi prin e-mail un cod, pe care îl vei putea folosi de fiecare dată când soliciţi un serviciu care se încadrează în pachetul ales. De asemenea, mailul de confirmare va cuprinde perioada de valabilitate a pachetului tău.

Întrebări frecvente privind pachetele de pregătire pentru o intervenţie medicală

Î: Dacă am achiziţionat un pachet care conţine mai multe proceduri de acelaşi tip, este necesar să le consum la acelaşi medic?
R: Pentru fiecare pachet este stabilit numărul şi tipul serviciilor pe care le cuprinde. Tu vei putea alege medicul la care le vei solicita.

Î: Am un pachet de care nu mai am nevoie. Cum pot să solicit un refund?
R: Momentan opţiunea de refund nu este disponibilă, exceptând motivele justificate.

Dacă ai orice alte întrebări vizavi de pachetul de pregătire pentru o intervenţie medicală la domiciliu, nu ezita să ne contactezi.