Recuperare medicală


Ai studiat ani de zile să obţii un anumit loc de muncă, apoi îţi dai seama că, în condiţiile pe care le găseşti, statutul râvnit nu-ţi oferă nicio satisfacţie. Acela este momentul în care trebuie să d...

Copii cu postura afectată de statul la şcoală, pacienţi care se recuperează după operaţii, după Covid sau AVC; Alexandrei Pavăl nu îi sunt străine aceste situaţii în care corpul devine imobil, ori un ...

Avem în minte un număr magic de şedinţe de recuperare, după care lucrurile ori sunt bine, ori renunţăm. Credem că succesul recuperării depinde doar de implicarea specialistului şi că putem eluda efort...

Te descurci cu toate provocările pe care viaţa ţi le scoate în cale. Dar ce te faci dacă viaţa are un alt ritm de a le lansa decât cel pe care l-ai dori? Ei bine, Doiniţa Carp, tehnician maseur, nu aş...

Nu-i nimic rău în a căuta pe Google numele unor medicamente pentru crampe abdominale sau pentru un nas înfundat. Problema apare când, indiferent de simptom, reuşeşte omul să se convingă că are o boală...

Bate la uşă încărcat ca Moş-Crăciun, cu o geantă plină de mingi, elastice şi bastoane. Pentru el însă nu ajunge să declarăm că am fost cuminţi, pentru că ştie exact prin ce exerciţii să testeze dacă i...

Cei mai mulţi îşi revin complet în câteva săptămâni de la infectarea cu Covid-19, totuşi nu e chiar nemaiauzit ca o persoană să rămână cu afecţiuni pe termen lung după ce a trecut prin boală. Nu are r...

După un accident vascular cerebral, intervenţia rapidă e cheia. Fiecare minut contează pentru acel centru de comandă plin de sârme biologice misterioase care e creierul, iar tratamentul va fi cel mai ...

Fizioterapia nu e doar pentru sportivii de elită, care vor să-şi extindă cariera cu 2-3 ani. Nu e nici măcar rezervată strict celor care au suferit o intervenţie chirurgicală. Despre beneficiile pe ca...

Leziunea postoperatorie e oarecum specială, pentru că e produsă în condiţii controlate. Asta înseamnă că încă din primul minut se acţionează pentru a ţine infecţia la distanţă. În continuare însă e ne...
din 4