Cum prevenim constipația cronică?

Cum prevenim constipația cronică?

Dieta, lipsa exerciţiilor fizice, rezistenţa faţă de impulsul de a merge la baie sau utilizarea excesivă a laxativelor pot provoca constipaţie. Este o problemă enervantă de care nimeni nu scapă, cu atât mai mult pe măsură ce înaintăm în vârstă. Vorbim despre constipaţie cronică abia atunci când simptomele persistă perioade foarte lungi de timp, chiar şi câţiva ani.

 

Când apare?

E greu de stabilit frecvenţa exactă a vizitelor la baie care indică o constipaţie, pentru că organismul fiecăruia dintre noi funcţionează uşor diferit. Durerea abdominală şi scaunele dure arată că e posibil să suferi de această problemă. Constipaţia cronică apare deseori în copilărie şi, mai rar, în adolescenţă. Aceasta poate fi cauzată de slăbiciunea funcţiei motorii a peretelui intestinal, de o dificultate în evacuarea colonului sau de consumul anumitor medicamente.

 

Simptome şi cauze

Este posibil să te simţi balonat, să simţi durere sau încordare atunci când mergi la baie. Constipaţia poate fi cauzată de consumul insuficient de fibre sau de lipsa exerciţiilor fizice, dar chiar şi unele medicamente sau vitamine se pot strecura printre cauze.

 

Sfaturi pentru a evita constipaţia

  • mişcare în mod regulat, chiar dacă doar te plimbi câţiva km în fiecare zi.
  • Bea cel puţin 2 l de apă pe zi, mai mult dacă e vreme caldă.
  • Consumă alimente bogate în fibre; dacă îţi vine mai greu să faci asta, discută cu un medic despre suplimentarea alimentaţiei cu fibre solubile.
  • Nu amâna momentul când vine vorba să mergi la baie. Încearcă să stabileşti o rutină, să mergi la baie cam la aceeaşi oră în fiecare zi. Bine, nu e neapărat să-ţi faci un orar chiar atât de strict ca Sheldon Cooper, dar merită să vezi cât de serios trata şi această chestiune.

 

Ce alimente ar trebui să mănânci?

Dieta este unul dintre cei mai importanţi factori în prevenirea constipaţiei. Evită consumul excesiv de alimente procesate (pâine albă, prăjituri, cârnaţi, chipsuri), înlocuindu-le cu alimente bogate în fibre, precum:

  • Fructe: piersici, caise, prune, stafide. Nu curăţa niciodată fructele care au o coajă comestibilă, pentru că marea parte a fibrelor se află acolo.
  • Legume: sparanghel, broccoli, dovleac, spanac, varză sau salată verde.
  • Cereale integrale: orez, pâine, paste sau biscuiţi, toate trebuie să conţină făină integrală.
  • Nuci şi seminţe: amestecarea lor cu un bol de iaurt va îmbunătăţi tranzitul intestinal.
  • Leguminoase.

Alte alimente pe care le poţi mânca sunt:

  • Peşte, pui, curcan: acestea nu au fibre, dar sunt cărnuri slabe, care nu îngreunează tranzitul intestinal.
  • Supă, milkshake, alimente bogate în lichide.
  • Gustări: fursecuri cu stafide, batoane cu smochine, floricele de porumb.

Când să mergi la medic?

Ar trebui să-ţi dea de gândit dacă nu ai mers la baie de mai mult de 3 zile, dacă te simţi balonat, ai dureri sau greaţă, dacă observi sânge în scaun. Pe lângă examenul fizic general, există câteva teste pentru a diagnostica constipaţia cronică, cum ar fi colonoscopia, analizele de sânge pentru a detecta o afecţiune sistemică, ori o radiografie a intestinelor pentru a vedea dacă sunt obstrucţionate.

 

Tratament

Tratamentul pentru constipaţia cronică începe cu modificări ale stilului de viaţă, menite să accelereze tranzitul intestinal. Dacă aceste modificări nu sunt suficiente, medicul poate recomanda medicamente sau intervenţii chirurgicale. Atenţie: laxativele şi clismele sunt eficiente în tratarea de moment a simptomelor; niciuna din aceste metode nu trebuie să fie utilizată constant, pentru că pe termen lung acestea vor agrava problema pe care o reprezintă constipaţia.

Suntem aici pentru tine

  • poți intra în legătură cu un medic specialist pentru un consult la distanță folosind  secțiunea Consult prin apel video
  • asistenții medicali din aplicația BEESERS vin acasă la tine când ai nevoie pentru investigații ecografice, analize, tratamente. Îi poți chema oricând ai nevoie, folosind secțiunea Vizită acasă din aplicație.
  • orice nelămuriri ai avea, poți cere sfat medical de urgență prin chat, folosind secțiunea Sfat medical prin chat din aplicație
  • nu găsești în aplicație serviciul dorit sau un specialist disponibil pentru a veni la tine sau la cineva drag? Sună-ne la telefon 0752 546 249, de luni până vineri, în intervalul 10-19.

 

Articol scris de Iulia Pop
Descarcă aplicația Beesers de pe Google Play sau App Store
Google Play Store button Apple App Store button

Îți recomandăm și:

[Supereroii Beesers]: Ana Uzunov, Medic specialist Obstetrică-Ginecologie – „Când apare durerea, e deja prea târziu”
[Supereroii Beesers]: Ana Uzunov, Medic specialist Obstetrică-Ginecologie – „Când apare durerea, e deja prea târziu”
De la 8 ani ştia că vrea să facă medicina și a ales ginecologia pentru că e o specialitate vastă, unde poate fi de ajutor. Ana Veronica Uzunov, medic specialist în obstetrică-ginecologie, ne-a împărtă...

[Supereroii Beesers]: Geanina Popa, Asistent medical principal – „Escarele nu trebuie să fie îngrijite după ureche”
[Supereroii Beesers]: Geanina Popa, Asistent medical principal – „Escarele nu trebuie să fie îngrijite după ureche”
Are peste 11 ani de experienţă în domeniul medical, de la îngrijirea plăgilor şi până la pediatrie. Cel mai mult i-a plăcut chirurgia şi nu se teme de tratamentul rănilor serioase. Despre prevenirea ş...

[Supereroii Beesers]: Vadim Bîrca, Medic specialist Ortopedie și traumatologie – „Neglijarea problemelor cronice este o problemă majoră a românilor”
[Supereroii Beesers]: Vadim Bîrca, Medic specialist Ortopedie și traumatologie – „Neglijarea problemelor cronice este o problemă majoră a românilor”
A fost rezident în Franţa, unde a adunat o vastă experienţă în traumatologie. S-a întors în ţară pentru că şi-a dorit să profeseze într-un loc care e mai aproape de sufletul lui. Cu Vadim Bîrca, medic...