De ce să faci fizioterapie la tine acasă

De ce să faci fizioterapie la tine acasă? Uite 5 motive

Partea bună în fizioterapie e că poţi face mai mult cu mai puţin: exerciţiile potrivite şi îndrumarea adecvată vor conta mai mult decât echipamentele pretenţioase. Iată câteva motive pentru care ar trebui să faci şedinţele de fizioterapie chiar la tine acasă:

  1. Somn, curăţenie, îngrijirea celor dragi; sunt atâtea activităţi care ne leagă de casă! Dacă te confrunţi cu o condiţie care să necesite fizioterapie, e foarte probabil ca tocmai îndeplinirea acestor activităţi de zi cu zi să-ţi dea de furcă. Stabilirea unui plan de tratament în mediul în care te desfăşori cel mai mult va contribui la o experienţă adaptată nevoilor tale.
  2. Clinicile procesează un număr mare de pacienţi. Făcând însă şedinţele de fizioterapie acasă vei avea parte de o atenţie personalizată, cu un specialist care va stabili ţeluri cunoscând stilul tău de viaţă.
  3. Ai nevoie de fizioterapie într-un moment în care eşti vulnerabil. Poate că ai dureri; poate că ai suferit o intervenţie chirurgicală ori un accident vascular cerebral. E cel mai nepotrivit moment în care să urci în maşină, pentru a ajunge la o clinică în celălalt capăt de oraş. Fizioterapia la domiciliu te va scuti măcar de o parte din discomfortul inutil.
  4. Fizioterapia la domiciliu ia mai puţin timp: nu trebuie să conduci (uneori nici nu poţi), să cauţi loc de parcare, să-ţi pierzi vremea în săli de aşteptare până-ţi vine rândul. Conform unui studiu realizat de o clinică din Statele Unite, e vorba de 45 de minute câştigate la fiecare şedinţă. La un plan de tratament de 10 şedinţe, asta înseamnă peste 7 ore de timp câştigat!
  5. Este adevărat că mulţi fizioterapeuţi percep tarife mai mari pentru tratamentul la domiciliu. Pe de altă parte fizioterapia într-un centru de tratament presupune costuri de călătorie: combustibil, taxi, eventual o ambulanţă privată. Sunt aşadar situaţii în care fizioterapia la domiciliu e mai eficientă din punct de vedere financiar.

Chiar dacă nu poţi participa la tratament într-un centru dedicat, nu trebuie să renunţi la beneficiile fizioterapiei. Şedinţele de exerciţii la domiciliu vor fi la fel de eficiente şi mult mai puţin stresante.

Descarcă aplicaţia Beesers din App Store sau Google Play  şi programează o şedinţă cu un fizioterapeut chiar la tine acasă.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *