Afecțiuni frecvente ale toamnei

Începutul sezonului rece aduce multe provocări; nu mă refer la cum să-ţi opreşti colegii să-ţi povestească despre fiecare legumă pe care au pus-o la borcan, de asta efectiv nu te poţi proteja. Dar este perioada în care te confrunţi cu schimbarea orei care-ţi dă ritmul circadian peste cap, cu vârful epidemiologic al diferitelor boli infecţioase şi cu o dorinţă acută de a te întoarce pe plaja pe care ţi-ai petrecut vacanţa… Eşti aşadar solicitat atât fizic, cât şi psihologic. Iată principalele afecţiuni la care să te aştepţi toamna:

 

Dermatita atopică

Este cea mai răspândită boală inflamatorie a pielii în timpul copilăriei, deşi este prezentă şi la adolescenţi şi la adulţi. Afectează până la 20% din populaţie şi se numără printre cele mai frecvente cauze ale vizitei la dermatolog. Se caracterizează prin piele uscată şi mâncărime, simptomele fiind mai severe primăvara sau toamna. Temperaturile scăzute cresc iritabilitatea pielii; pe de altă parte dacă ne îmbrăcăm prea gros vom transpira mai mult, ceea ce va produce de asemenea iritaţii şi mâncărimi, a concluzionat vizavi de acest subiect Asociaţia Spaniolă de Dermatologie şi Venerologie.

 

Răceala şi gripa, două clasice care revin

Când există chiar şi 10 grade diferenţă de la un moment la altul al zilei, când nu ştii cu ce să te îmbraci ca să te simţi confortabil peste 2 ore, e vremea răcelilor şi al virozelor respiratorii. Vorbim în primul rând de virusuri care au o rezistenţă mai mare la aerul rece. Oricum însă populaţia petrece mai mult timp în interior, unde germenii se acumulează. Scăderea temperaturii nu doar că face ca sistemul imunitar să fie mai puţin eficient, dar aerul rece este capabil să imobilizeze cilii din căile nazale, al căror scop este reţinerea germenilor care intră pe aceste canale. În ce priveşte gripa, cele mai multe cazuri apar în ianuarie şi februarie: de aceea ne vaccinăm acum, pentru a da timp organismului să dezvolte rezistenţă.

 

Nu există tratament al infecţiilor respiratorii, doar al simptomelor pe care le provoacă. Nu se poate ataca prin antibiotice şi atenţie, pentru că există un mit în prevenire: vitamina C nu te va împiedica să răceşti. Bineînţeles, nu există nicio îndoială că persoanele care au probleme cu sistemul imunitar vor trece mai greu printr-o răceală sau o viroză respiratorie. Umiditatea este, până la un punct, importantă: ar fi indicat ca în casă, chiar şi cu încălzirea pornită, să menţinem aerul umed, astfel încât mucoasa nazală hidratată să ne protejeze mai bine de germeni.

 

Pneumonia, o complicaţie de evitat

Este o infecţie a plămânilor, care poate fi un proces de contagiune propriu, ori o complicaţie a altor infecţii precum gripă sau covid. Se manifestă prin febră, frisoane, tuse şi durere în piept, care se intensifică atunci când inspiri, durere de cap şi slăbiciune musculară. Unul din vaccinurile care se fac iarna este cel pneumococic.

 

Astm, sensibil la frig şi la umezeală

Toamna, cu schimbări de temperatură şi de umiditate, este cel mai neplăcut anotimp pentru cei care suferă de astm. Simptomele sunt exacerbate de acarieni şi ciuperci, care proliferează în aceste condiţii; apoi astmul este agravat de frig pentru că face căile respiratorii mai uscate şi există mai multe posibilităţi de inflamaţie, iar această boală este parţial inflamatorie. Simptomele acute se vor trata cu bronhodilatatoare, dar dacă astmul este alergen, ele nu vor dispărea până când vei îndepărta sursa a ceea ce le declanşează.

 

Boli reumatice

Vine toamna, iar pe bunicul îl doare genunchiul. Este obişnuit ca pacienţii să raporteze o agravare a durerii la nivelul articulaţiilor în sezonul rece, dar de ce se întâmplă asta e mai greu de explicat. Unele studii corelează durerile articulare cu modificări ale presiunii, dovezile ştiinţifice care să susţină această ipoteză sunt însă destul de subţiri. În orice caz, la temperaturi mai scăzute muşchii sunt mai contractaţi, mişcarea este mai redusă; vasele de sânge se contractă şi ele, ceea ce face ca mai puţin oxigen să ajungă la ţesuturile articulaţiilor. Unele boli reumatice au o componentă imunitară şi există factori care le pot declanşa simptomele în anumite momente.

 

Deficitul de vitamina D

Nu e de aşteptat ca nivelul de vitamina D să reprezinte o problemă în octombrie, dar epuizarea rezervelor e un proces care începe acum. Expunerea la lumină e mai mică, nu numai că se petrece mai mult timp în interior, ci şi pentru că îmbrăcămintea exterioară acoperă o proporţie mai mare a pielii. Lipsa vitaminei D poate duce la probleme de dispoziţie şi de imunitate. Suplimentele cu vitamina D sunt necesare în acest sezon; cu toate acestea trebuie să fii atent să nu exagerezi, pentru că un consum exagerat de vitamina D va avea de asemenea efecte nedorite asupra sănătăţii tale.

 

Ai întrebări despre una dintre afecţiunile specifice ale toamnei? În Beesers există specialişti cu care poţi discuta, în secțiunea Sfat medical prin chat din aplicație. În secțiunea Consult prin apel video poți să programezi când vrei tu un consult la distanță.

Articol scris de Iulia Pop
Descarcă aplicația Beesers de pe Google Play sau App Store
Google Play Store button Apple App Store button

Îți recomandăm și:

[Supereroii Beesers]: Ana Uzunov, Medic specialist Obstetrică-Ginecologie – „Când apare durerea, e deja prea târziu”
[Supereroii Beesers]: Ana Uzunov, Medic specialist Obstetrică-Ginecologie – „Când apare durerea, e deja prea târziu”
De la 8 ani ştia că vrea să facă medicina și a ales ginecologia pentru că e o specialitate vastă, unde poate fi de ajutor. Ana Veronica Uzunov, medic specialist în obstetrică-ginecologie, ne-a împărtă...

[Supereroii Beesers]: Geanina Popa, Asistent medical principal – „Escarele nu trebuie să fie îngrijite după ureche”
[Supereroii Beesers]: Geanina Popa, Asistent medical principal – „Escarele nu trebuie să fie îngrijite după ureche”
Are peste 11 ani de experienţă în domeniul medical, de la îngrijirea plăgilor şi până la pediatrie. Cel mai mult i-a plăcut chirurgia şi nu se teme de tratamentul rănilor serioase. Despre prevenirea ş...

[Supereroii Beesers]: Vadim Bîrca, Medic specialist Ortopedie și traumatologie – „Neglijarea problemelor cronice este o problemă majoră a românilor”
[Supereroii Beesers]: Vadim Bîrca, Medic specialist Ortopedie și traumatologie – „Neglijarea problemelor cronice este o problemă majoră a românilor”
A fost rezident în Franţa, unde a adunat o vastă experienţă în traumatologie. S-a întors în ţară pentru că şi-a dorit să profeseze într-un loc care e mai aproape de sufletul lui. Cu Vadim Bîrca, medic...