[Supereroii Beesers]: Irina Pintilie, Medic Specialist Cardiolog – „Cred că trebuie să existe chimie între medic și pacient”

Suntem nişte ciudaţi. Da, aţi citit bine. De ce? Păi cântăm întruna despre cum ne doare inima, dar una din cele mai frecvente preconcepţii pe care le aude medicul cardiolog e aceea că inima nu doare. Am stat de vorbă cu Irina Pintilie din Braşov, medic specialist cardiolog:

„Oamenii trebuie să înţeleagă ce li se întâmplă. Nu întotdeauna este uşor; există şi o anumită chimie între medic şi pacient, iar dacă vezi că se uită cu neîncredere la tine, e clar că nu va merge relaţia”, spune Irina Pintilie.

 

Dar de ce neîncredere, de unde această şurubelniţă care se plasează drept în mijlocul comunicării? De vină poate sunt aşteptările, consideră Irina Pintilie: ce căutăm şi cât de uşor acceptăm ceea ce găsim de fapt.

 

„Unii îşi caută medici care să le spună ce vor să audă: că nu au nevoie de tratament, nici de schimbare de stil de viaţă. Eu prefer să le spun adevărul. Totuşi dacă le explici oamenilor, de regulă sunt mai receptivi; dar dacă nu li se explică, dacă li se spune doar să urmeze o schemă de tratament şi o listă de restricţii, nu va fi aderenţă nici la tratament, nici la schimbarea stilului de viaţă”, susține Irina Pintilie.

 

Îşi face meseria cu optimism, pentru că se regăseşte în ea. A întâlnit suficient de des boala încât să resimtă ca pe o necesitate ideea de a ajuta. Cea mai recentă provocare din cariera ei a fost telemedicina:

„Ofer sfaturi în privinţa simptomelor, îi orientez pe pacienţi către investigaţiile cardiologice pe care trebuie să le facă: adică EKG, ecografie cardiacă, test de efort, coronarografie; îi sfătuiesc în ce priveşte hipertensiunea arterială, ce fel de medicamente pot lua, cum îşi pot adapta tratamentul până ajung la un cardiolog care să-i consulte faţă în faţă; le ofer o opinie secundară pentru investigaţiile pe care le-au făcut deja. Nu întotdeauna oamenii au nevoie de un cardiolog, iar atunci trebuie să fie îndrumaţi către alți specialiști care să-i consulte. Îmi pun la dispoziţie eventualele scrisori medicale pe care le au, iar dacă sunt din alte regiuni, le recomand colegi cardiologi din diverse locuri ale ţării. Până acum, comunicarea a fost foarte bună”, explică Irina Pintilie.

 

Şi totuşi, doare inima sau nu? Răspunsul e afirmativ, mai ales la efort, dar aceasta nu e singura preconcepţie cu care se întâlneşte medicul cardiolog:

„Le explic caracterul durerii, la ce să fie atenţi, când apare durerea, cum dispare. Apoi oamenii cred că nu poate fi tratat colesterolul crescut, că indiferent ce fac, aşa va şi rămâne. Ori dimpotrivă, se poate trata: cu modificări de stil de viaţă şi medicamente. Mai există preconcepţia că, dacă ei consumă alcool, e bine să nu-şi ia medicamentele pentru tensiune. Realitatea e că alcoolul creşte tensiunea, cu atât mai mult trebuie să o monitorizeze şi să-şi ia tratamentul”, ne spune Irina Pintilie.

 

Am fost curioasă dacă un medic e deranjat de serialele medicale, dacă e sâcâit de inexactităţile din ele. S-a dovedit că şi pentru un specialist acestea sunt amuzante şi interesante; în orice caz mai mult decât ceva care a devenit într-adevăr o sâcâială constantă:

„Mă deranjează dacă văd medici – care sunt acum şi influenceri – promovând lucruri care nu sunt neapărat adevărate, sau care-şi dau cu părerea asupra unor subiecte despre care ar trebui să mai citească”, mărturisește Irina Pintilie.

 

Veselă şi practică, un singur lucru nu-i place în profesia ei:

„Toată lumea urăşte lucrurile repetitive, urăşte birocraţia, care te îndepărtează de omul bolnav. Dar odată ce le acceptăm şi nu ne mai plângem, atunci cumva merge mai repede”, ne propune Irina Pintilie.

 

Articol scris de Iulia Pop
Descarcă aplicația Beesers de pe Google Play sau App Store
Google Play Store button Apple App Store button

Îți recomandăm și:

[Supereroii Beesers]: Ana Uzunov, Medic specialist Obstetrică-Ginecologie – „Când apare durerea, e deja prea târziu”
[Supereroii Beesers]: Ana Uzunov, Medic specialist Obstetrică-Ginecologie – „Când apare durerea, e deja prea târziu”
De la 8 ani ştia că vrea să facă medicina și a ales ginecologia pentru că e o specialitate vastă, unde poate fi de ajutor. Ana Veronica Uzunov, medic specialist în obstetrică-ginecologie, ne-a împărtă...

[Supereroii Beesers]: Geanina Popa, Asistent medical principal – „Escarele nu trebuie să fie îngrijite după ureche”
[Supereroii Beesers]: Geanina Popa, Asistent medical principal – „Escarele nu trebuie să fie îngrijite după ureche”
Are peste 11 ani de experienţă în domeniul medical, de la îngrijirea plăgilor şi până la pediatrie. Cel mai mult i-a plăcut chirurgia şi nu se teme de tratamentul rănilor serioase. Despre prevenirea ş...

[Supereroii Beesers]: Vadim Bîrca, Medic specialist Ortopedie și traumatologie – „Neglijarea problemelor cronice este o problemă majoră a românilor”
[Supereroii Beesers]: Vadim Bîrca, Medic specialist Ortopedie și traumatologie – „Neglijarea problemelor cronice este o problemă majoră a românilor”
A fost rezident în Franţa, unde a adunat o vastă experienţă în traumatologie. S-a întors în ţară pentru că şi-a dorit să profeseze într-un loc care e mai aproape de sufletul lui. Cu Vadim Bîrca, medic...